Sectorul IT nu are un loc fix pe hartă. O companie de software nu are locuitori din vecinătate în sensul clasic, nicio emisie pe care o măsoară o autoritate locală, nicio autorizație pe care o semnează un consilier local. Totuși, expozitura socială este mare și acest raport crește tot mai dezechilibrat: ritmul în care un produs devine influent asupra oamenilor este mai rapid decât ritmul în care acei oameni pot avea o părere despre asta. O aplicație care atinge într-un timp scurt o mare parte dintr-o generație, un algoritm care pregătește decizii care înainte erau luate de oameni, o colectare de date care se extinde fără să existe un moment vizibil în care s-a cerut permisiunea pentru asta. Nu există o poartă de fabrică în fața căreia să stai, iar acest lucru face ca întrebarea cine este de fapt stakeholderul să fie mai dificilă decât în sectoarele cu o amprentă fizică.
Primul grup este cel al utilizatorilor, iar acest grup coincide rareori cu cel al clientului. O platformă de socializare vinde către agenți de publicitate, dar oamenii care au cel mai mult de suferit sau de beneficiat de pe urma produsului sunt utilizatorii care nu plătesc. Cine dorește să aibă o imagine clară asupra diferenței de aici trebuie să știe ce doriți să aflați de la angajați la fel de bine ca despre oamenii care folosesc produsul, pentru că adesea ambele grupuri se pot recunoaște prin nemulțumirea lor față de aceeași decizie internă.
Al doilea grup este propria organizație de dezvoltare. Într-un sector în care produsul constă în mare parte din decizii luate de ingineri, o parte din responsabilitatea socială revine unor oameni care rareori se află la o masă din sala de consiliu. Ce părere are o echipă de dezvoltare despre o funcție care a fost lansată de curând este un semnal care este adesea disponibil mai rapid decât părerea unei părți externe despre acest lucru, și acest lucru face din partea internă, câteodată, cea mai subestimată componentă a diferenței pe care o evidențiază o anchetă.
Al treilea grup este format din autoritățile de reglementare și legiuitori, un grup care crește mai rapid în sectorul IT decât în sectoarele cu un istoric de reglementare mai lung. Protecția datelor, responsabilitatea algoritmică, poziția dominantă pe piață: teme care au trecut de la un detaliu tehnic la un dosar politic fără ca firma însăși să schimbe nimic la produsul său. Companiile din sectorul financiar cunosc acest tipar de mai mult timp; cine vrea să vadă cum un sector tratează supravegherea ca stakeholder fix găsește o structură similară în părțile externe care determină încrederea în serviciile financiare.
Al patrulea grup este mai puțin vizibil, dar nu mai puțin prezent: furnizorii și partenerii de care depinde o platformă și care, la rândul lor, trebuie deseori să se gândească la propriii stakeholderi. O infrastructură cloud funcționează pe energie, iar întrebarea cine participă la discuția despre asta se leagă de teme care sunt descrise în părțile care determină terenul de joc în sectorul energetic, chiar dacă o companie de software se consideră rareori un consumator de energie.
Al cincilea grup este societatea mai largă, fără o relație directă cu produsul: oameni care nu s-au conectat niciodată, dar care se confruntă totuși cu o decizie pregătită printr-un algoritm. Acest grup nu are cont, niciun contract și nicio autorizație la care să se refere, și de aceea este cel mai ușor de uitat și cel mai greu de atins printr-o anchetă obișnuită.
În sectoarele cu o locație fizică există de regulă un nucleu stabil de stakeholderi care se schimbă rareori: locuitorii din jurul unui șantier, de exemplu, așa cum se poate vedea la părțile din jurul unui proiect de construcție care cer atenție. În sectorul IT, acest nucleu se schimbă în funcție de produs și de moment. Un incident de confidențialitate deplasează brusc atenția către autoritățile de reglementare; o lansare care iese prost o deplasează către utilizatori; o achiziție o deplasează simultan către concurenți și supraveghere. Cine urmează o listă fixă riscă să rateze momentul în care un alt grup devine cel mai important.
Ce iese mai des rău în acest sector decât în altă parte este mica promisiune care este abandonată în tăcere. O funcție anunțată care apare "în scurt timp" și nu a apărut nici după un an, o promisiune de confidențialitate care din punct de vedere tehnic este încă valabilă, dar în practică a fost erodată, o promisiune de suport care a fost modificată în litere mici. Astfel de momente cântăresc mai mult decât o investiție mare care nu se mai realizează, tocmai pentru că sunt suficient de mici pentru a putea dispărea fără anunț. Cine dorește să urmărească acest tipar nu are nevoie doar de o părere, ci de un loc fix unde promisiunile sunt plasate alături de rezultatul lor.
Această pagină descrie cine ar trebui să se afle la masă în sectorul IT, nu cât timp sau ce capacitate va costa acea discuție la nivel intern. Aceasta este o altă întrebare, iar FTE TO AI are pentru asta un alt scan de lucru: acesta calculează pe sarcină ce parte din muncă poate fi preluată de AI, astfel încât să devină clar câtă capacitate rămâne pentru a vorbi efectiv cu acei stakeholderi, nu doar pentru a-i identifica.
Vraag maar. Het interessantste antwoord komt meestal van wie u nog niet heeft gesproken.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.